Ai zice că după scandalul cu Roșia Montana, cei din guvern s-ar gândi de două ori înainte de a da undă verde unui model de exploatare a gazelor naturale care s-a dovedit extrem de poluant, distructiv și controversat atât în SUA cât și în Europa. Ori avem de-a face cu incompetenți, ori toată afacerea e parte dintr-o încrengătură mafiotă de șpăgi, bani de media și entuziasme neoliberale, pe modelul cu care ne-am obișnuit.
Pe 17 ianuarie 2012, șeful Agenției Naționale pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruți (cu care ne-am mai întâlnit, desigur, în contextul RMGC), a declarat că România nu va lua exemplul Bulgariei și nu va interzice folosirea fracționării hidraulice (hydraulic fracturing sau fracking) pentru extragerea gazelor de șist. Dimpotrivă.
Chevron va demara anul acesta lucrările de explorare în Dobrogea. Alte companii, printre care MOL&Expert Petroleum, Avere Energrz, Universal Premium,au câștigat licitații de exploatare a altor perimetre (lista la sfârșitul articolului), iar licențele sunt valabile 30 de ani și pot fi prelungite încă 15. Afirmațiile șefului ANRM se așează pe urmele discuțiilor române-americane din toamna trecută și a intenției Statelor Unite de a acorda României “consultanță” în acest domeniu, probabil la pachet cu consultața pentru scutul anti-rachetă.
Arealele vizate de Chevron sunt așa zisele perimetre 17, 18 și 19 (Costinești, Vama Veche, Adamclisi), iar ofensiva mediatică (din nou, după modelul RMGC) e pregătită. Pe 18 ianuarie, Chevron a încărcat un clip pe site-ul lor oficial de YouTube, cu ape cristaline, oameni spălați și fericiți, comunități prospere și tot felul de platitudini despre tehnologii alternative și despre nevoi de dezvoltare. Să ne așteptăm în următoarele luni să fim plezniți până la inconștiență cu astfel de mesaje.
Doar ca scurtă amintire, mii de bulgari au protestat în toată țara împotriva companiei Chevron și a folosirii acestei tehnologii. Guvernul bulgar a retras licența de explorare oferită, iar pe 18 ianuarie Parlamentul a votat cu 166 voturi pentru si 6 împotrivă interzicerea folosirii tehnologiei de fracționare hidraulică pe teritoriul țării, inclusiv în zona apelor teritoriale ale Mării Negre. În plus, au aprobat o amendă de 65 milioane de euro pentru cei care nu ar respecta această hotărâre. Zonele care urmau să fie exploatate se aflau în nordestul țării, în apropiere de Dobrogea.
Tehnologia de extragere a gazelor de șist prin fracționare hidraulică este extrem de periculoasă și poluantă, cu urmări care persistă în sol, apă, și organismele care trăiesc în zonele afectate. La prima vedere, e o soluție care seduce: putem exploata zăcăminte enorme de gaze inaccesibile prin tehnologii convenționale. Gazele de care vorbim sunt captive în rocă, însă pot fi “eliberate” prin injectarea sub presiune a unui amestec de apă, nisip, și tot fel de substanțe chimice, care fracționează roca. După injectare, se speră că gazele o vor porni în direcția intenționată, adică pe țeava instalată special, și nu aiurea prin fisurile create.
De ce ar trebui să ne opunem folosirii acestei tehnologii?
Contaminarea solului și a apei
Lista completă a substanțelor injectate e greu de obținut pentru fiecare caz de exploatare, deoarece e protejată ca “secret industrial”, însă pe listele care au devenit publice se află substanțe cancerigene, unele toxice pentru oameni, altele pentru organisme acvatice, unele care au efecte asupra reproducerii sau chiar duc la mutații genetice. Confrom unui raport al Tyndall Centre for Climate Change Research, un numar remarcabil de substanțe se află pe diferite liste ale ESIS (Sistemul European de Informații asupra Substanțelor Chimice) cu substanțe care trebuie reduse sau care sunt considerate extrem de dăunătoare oamenilor și mediului: substanțe de toxicitate acută, substanțe persistente, bioacumulante și toxice (PBTs), etc.
Cert e că apele injectate fie ies din rocă datorită presiunii, fie se infiltrează în timp ce sunt injectate și ajung în pânzele de apă freatice sau în apele de suprafață. Din studiile făcute (vezi raportul de mai sus), aceste substanțe tind să antreneze și să dizolve alte substanțe periculoase (metale grele, substanțe radioactive).
În plus, gazele împinse de presiune ajung în alte părți decât cele intenționate, contaminând apele sau acumulându-se, cu tot pericolul aferent de explozie. SUA, care ne este tot oferită ca exemplu suprem de reușită și progres tehnologic și social, inclusiv în declarațiile d-lui Pătruți, e plină de astfel de exemple (vezi documentarul Gasland).
În Dimock, în nordestul statului Pennsylvania, parte din deja vestita formațiune Marcellus, oamenii și-au văzut apele contaminate, maro, imposibil de băut și chiar de folosit la spălat (oamenii spun că amețesc, li se face rău de la substanțele din apă), animalelor le cade părul, iar substanțele corozive din apă le distrug țevile, vasele și rufele. Acestea nu sunt incidente izolate și nici accidente, ci consecințe care apar sistematic în urma exploatărilor de acest gen.
Producerea de cutremure
Amestecul de apă, nisip și substanțe injectat în rocă produce o presiune care—judecând după exemplele deja existente—nu poate fi controlată. Zdrobirea/fisurarea rocii poate duce la cutremure imposibil de prevăzut, chiar dacă sunt doar de suprafață. Deși minimizate ca pure coincidențe sau ca lipsite de consecințe, aceste cutremure au avut loc. În iunie 2012, compania Cuadrilla Resources a oprit temporar explorarea la Preese Hall, lângă Blackpool, în NV Angliei, după ce au avut loc două mici cutremure declanșate de operațiunile de fracționare. În Oklahoma, unde în mod tipic au loc 50 de cutremure pe an, după începerea exploatării prin fracționare, au loc peste 1000. Conform US Army și United States Geological Survey, fracționarea hidraulică poate, într-adevăr, să cauzeze cutremure.
Consumul de apă
Pentru o singură fază de fracționare se folosesc între 9000 și 29000 de m3 de apă pe puț (cu multiple puțuri pentru o exploatare). Cantitățile enorme de apă folosite trebuie luate de undeva (cu presiunile aferente asupra ecosistemului și asupra comunităților din jur), și trebuie transportate (în general, nu prin conducte ci prin cisterne speciale).
Distrugerea mediului la suprafață
Pe lângă impactul mediat de infiltrările în apă, ca orice tehnologie de exploatare a unor resurse de subsol,fracționarea hidraulică implică o infrastructură extinsă (cu tot felul de rezervoare, sonde, puțuri, utilaje, camioane, drumuri) care nu se poate dezvolta, chiar dacă intenția există, într-un mod care respectă peisajul și mediul înconjurător. Așteptați-vă la zone curățate de vegetație și în generalorice viață, bătucite de camioane și utilaje de construcții, drumuri și trafic.
Redevente scăzute, subvenții
Fiind o tehnologie nouă care necesită o infrastructură extinsă, nu e profitabilă fără ajutor din partea statului și, în consecință, din partea populației care ajunge până la urmă să fie afectată negativ. Adică, tot noi vom plăti pentru ca bietele companii să poată exploata gazul de șist. În România, ca și în Bulgaria, susținătorii tehnologiei și ai companiilor care au obținut licența justifică sprijinul pe care ar trebui să-l acordăm prin sperietoarea Rusia.
Gazul de șist ne va vindeca, spun ei, de dependența energetică pe care o avem sau am putea-o avea față de Rusia. În loc să ne imaginăm și să lucrăm pentru o lume în care consumăm mai puțin (știu, e o utopie), sau măcar o lume cu tehnologii nepoluante de a produce energie, vom fi foarte curând informați că trebuie să plătim pentru această independență prin redevențe scăzute la exploatarea de gaz și posibil subvenții care să stimuleze investițiile și crearea de locuri de muncă.
Deja Alexandru Pătruți a declarat că redevențele pentru exploatarea gazelor de șist ar trebui să fie mai mici decât pentru cea convențională și că România pregătește o legislație specială care să reglementeze acest tip de exploatare.
Dacă vă e teamă de ce se va întâmpla cu Roșia Montană, vă cer să vă imaginați o Roșia Montană întinsă pe bucăți din câteva județe ale țării: Bihor, Constanța, Tulcea, Arad, Timișoara. Ape poluate, sol poluat, peisaj distrus, toate pe o perioadă nedeterminată. Substanțele chimice injectate sunt, în mare parte, ne-biodegradabile, iar transformările din subsol datorită fisurării rocii și aglomerării de gaze pot duce la microcutremure, mișcări și alunecări ale solului. Toată nebunia e cu atât mai gravă cu cât viitoarele exploatări se află pe terenuri agricole, în zone în care apa este o resursă limitată, sau sensibile din punct de vedere ecologic.
Eu zic să mai privim și înspre vecinii noștrii bulgari și să vedem ce fel de colaborări putem construi. Solidaritate din partea lor există. Clar afectați de posibilitatea forărilor din Dobrogea, ei deja au anunțat un protest în fața Ambasadei României la Sofia pentru joi, 26 ianuarie. Să ne folosim de impulsul revoluționar al ultimelor zile pentru a ne îngriji de pericolul acesta, și să dedicăm ziua de joi unui protest împotriva exploatării gazelor de șist. Asta pentru început.
