Ne simțim bine atunci când reciclăm, însă puțini dintre noi știm ce se întâmplă, de fapt, cu o sticlă de plastic după ce o aruncăm în coș.
Sticla aceasta intră într-un proces elaborat, prin care plasticul este vândut, transportat, revândut și iar transportat, uneori străbătând mii de kilometri până să devină un covor, o haină sau să se transforme din nou în sticlă. Acest proces este posibil deoarece plasticul nu suferă așa mult la degradare și rezistă peste 500 de ani.
În New York, deseurile reciclabile sunt preluate o dată pe săptămână de cei de la Departamentul de Salubritate. Apoi acestea ajung la Departamentul pentru Reciclare, unde sunt supuse la o parte din procesul de reciclare. Aici sunt sortate, recuperate și respinse. Materialele alese sunt: sticla, metalul, hârtia și unele tipuri de plastic. Restul sunt aruncate.
“În mod normal, 50% din ceea ce pui în coșul de reciclat nu este deloc reciclat. Este sortat și aruncat. Asta și din cauză că oamenii pun materiale nereciclabile în coșurile speciale pentru reciclare”, declară Tom Szaky, director al TerraCycle, o companie de reciclare.
După sortare, materialele acestea își încep călătoria cu adevărat. Sunt încărcate în camioane și duse în camere de mărimea unor terenuri de fotbal umplute cu aproape 1000 de tone de deseuri reciclabile.
De aici sunt luate de o macara uriașă și puse pe benzi transportatoare. Aici vor fi din nou sortate de mașinării, precum detectoarele de metale și de oameni, în funcție de utilitatea materialelor.
Sticla este aleasă în mai puțin de două minute, apoi metalele sunt alese de magneți, plasticul gros, precum cel din recipientele de detergent de rufe sunt compactate în niște teancuri uriașe colorate, apoi sunt balotate. În cele din urmă, sticlele clasice de băut apa sunt topite și transformate în lichid.
“Plasticul este peste tot în jur – în mașina, în casă, în fiecare parte din viață. La nivel global, în jur de 200 de miliarde de kilograme de PET-uri sunt folosite într-un an, dintre care 70% din covoare și haine, iar 30% din ambalaje”, spune Kein Farahnik, directorul CarbonLite.
Deși reciclarea materialelor din PET foloseste mai puțina energie și apă, este de multe ori mai scump procesul decât să produci plasticul de la zero, mai ales acum, că prețul petrolului este mic.
Apoi lichidul este transformat în bucăți de mărimea unor fulgi de porumb, care sunt spălate, uscate și topite din nou pentru a elimina reziduurile. Bucățile acestea sunt apoi împachetate și trimise în SUA și China pentru a fi folosite la fabricarea covoarelor sau poliesterului – până și la umplutura ursuleților de pluș.
Este mult mai complicat să faci o nouă sticlă. Asta deoarece plasticul trebuie sterilizat și testat, pentru a se ridica la standardele produselor alimentare. De aceea, puține firme adoptă metoda sticlelor de plastic reciclate.
Plasticul face parte din viața oamenilor de peste cinci secole. “Ne putem imagina că oamenii din viitor vor privi depozitele de deșeuri ca niște mine de aur, pline de resurse, și se vor întreba de ce nu am știut să îl reciclăm mai bine”, a afirmat Jason Farahnik, project manager la CarbonLite.
Autor: Florina Mirică
Sursa articol: The Atlantic
