Fiecare cu energia lui
Germania mizează pe energiile verzi, Polonia investeşte în extracţia gazului de şist iar Marea Britanie anunţă construirea de noi centrale nucleare: în materie de energie, curentul nu trece între europeni. Şi totuşi ar avea tot interesul să adopte o strategie comună.
În timp ce unii se scandalizau şi alţii se felicitau, Comisia Europeană a reacţionat cu o singură propoziţie faţă de proiectul Marii Britanii de a construi noi centrale nucleare: energia este o competenţă exclusivă a statelor membre. O frază înscrisă în tratatele europene.
Statele sunt libere să-şi scoată electricitatea din fisiunea nucleară, gaz şi cărbune sau din eoliene şi panouri solare. În calitatea sa de străjer al tratatelor, Comisia nu are nimic de spus în această privinţă.
Oricum, vestea nu a surprins pe nimeni la Bruxelles. La urma urmei, britanicii au dat demult de înţeles că aveau intenţia să se întoarcă la energia nucleară ca să lupte împotriva încălzirii globale. Dezbaterea este închisă.
Adevărul este la mijloc
Ceea ce nu este desigur decât o parte din adevăr. Deoarece, dacă britanicii doresc să subvenţioneze construirea de centrale nucleare, comisarul european pentru concurenţă, Joaquín Almunia, trebuie cel puţin să arunce o privire pe aceste proiecte. Oricum, Comisia şi comisarul pentru energie, Günther Oettinger, tocmai au ratat o ocazie. Uniunea Europeană trebuie de urgenţă să deschidă o dezbatere privind o mai bună armonizare a politicilor energetice în Europa.
Având în vedere tranziţiile energetice desfăşurate în Marea Britanie şi Germania, a venit momentul de a pune în practică angajamentele până acum rostite dinvârful buzelor în favoarea unei europenizări sporite a politicilor energetice.
Ceea ce nu înseamnă să încredinţăm instituţiilor europene suveranitatea energetică. În ciuda aprofundării progresive a UE, competenţa energetică trebuie să rămână în capitale, din mai multe motive. Politica energetică are de-a face cu securitatea. Ce dovadă mai bună decât atitudinea lui Vladimir Putin care se joacă tot timpul cu robinetul de gaz?
Dependenţa energetică, o armă
Putem deja anticipa că preşedintele rus se va servi din nou de această armă în cazul în care Ucraina se va apropia prea mult de europeni în noiembrie, la Vilnius, cu ocazia summitului Partenariatului Estic. Aprovizionarea cu energie a industriei şi a populaţiei este mult prea vitală pentru a fi lăsată în mâini străine, adică la Bruxelles – atâta timp cât nu există o politică de securitate comună în Europa.
De altfel, concurenţa sistemelor şi dezbaterea cu privire la cel mai bun buchet energetic pot avea un impact pozitiv. În regulă generală, Comisia veghează ca subvenţiile prea generoase să nu dăuneze concurenţei.
Dar de ce UE ar trebui de exemplu să oblige britanicii să aleagă o cale germană – ieşirea din nuclear – pe care o consideră a fi naivă, fiindcă prea costisitoare? Şi de ce UE ar trebui să-i forţeze pe nemţi să opteze pentru o soluţie britanică – relansarea energiei nucleare – pe care o consideră naivă, fiindcă riscantă?
Timpul ne va spune dacă energia eoliană şi solară vor oferi siguranţa aprovizionării şi locurile de muncă scontate în “economia verde” sau dacă industria se va expatria în cele din urmă în Marea Britanie. Sau poate chiar dacă Polonia va scoate la mal alegerea sa controversată a gazului de şist. Trei modele, care trebuie spus în trecere, permit o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
O întreagă gamă de soluţii
De ce a reduce această gamă de soluţii? Din două motive. Primul este că ţările europene – inclusiv Marea Britanie – nu mai sunt "insule energetice". În ciuda tuturor defectelor reţelei europene, gazele naturale şi electricitatea trec acum frontierele nestăvilite, sau aproape, luând de multe ori căi ocolite pentru a ajunge din punctul A în punctul B.
Astfel, pe traseul Stuttgart-Paris, doar o cincime din energia electrică ia calea cea mai directă – restul face ocolişuri, inclusiv în ţările vecine. Cu alte cuvinte, reţeaua este deja europeană. Viziunea pur naţională a politicii energetice a rămas în întârziere.
Iniţiativele individuale nu sunt lipsite de consecinţe, cum reiese din exemplul tranziţiei energetice în Germania. Ieşirea din nuclear şi dezvoltarea concomitentă a producţiei de electricitate verde au repercusiuni grele asupra ţărilor vecine. În timpul producţiei de vârf, volume importante de electricitate verde sunt astăzi transferate pe reţelele olandeză, poloneză sau cehă, reţeaua germană nefiind capabilă să le absoarbă.
UE încearcă să definească noi obiective pentru a reduce emisiile de CO2, şi a-şi creşte partea de energii regenerabile până în 2030. Însă diferitele tipuri de abordare a problemei de către statele membre ar putea compromite această ambiţie.
Dacă instalarea de transformatoare de fază poate remedia problema, se poate face numai cu preţul dispariţiei de facto a pieţei energetice interne. Germania poate că nu va dori să facă această alegere, mai ales că va depinde, de asemenea, pe viitor de importul de curent în timpul vârfurilor de consum din timpul perioadelor cu puţin vânt sau soare. Această electricitate ar putea veni şi din centralele nucleare franceze, şi de aceea ieşirea totală din nuclear este un miraj.
Concurenţa pe piaţa internă este presupusă să ducă la scăderea preţului gazului şi a electricităţii.
Ori, piaţa internă are de asemenea ca misiune îmbunătăţirea securităţi aprovizionării şi a consolidării independenţei faţă de ţările terţe. Iată de ce UE alocă o parte din fondurile sale publice construcţiei de interconexiuni, de exemplu în ţările baltice, care sunt dependente de Rusia. În această privinţă, necesitatea unei mai bune coordonări la nivel european se explică de asemenea din punct de vedere al securităţii.
Statele membre, care nu reuşesc astăzi să facă bloc comun împotriva unor ţări precum Rusia în privinţa aprovizionării cu gaze, ar trebui să aibă grijă să nu compromită stabilitatea aprovizionării lor printr-o coordonare proastă a tranziţiilor lor energetice.
5 motive pentru care puteti deveni PARTENER Add-Energy Renewable Romania