Programul “Casa Verde”
Programul "Casa Verde", din ce in ce mai solicitat de catre romani, se afla, si in anul 2013, printre obiectivele Administratiei Fondului pentru Mediu.
Momentul relansarii programului nu este insa cunoscut. Reprezentanti ai AFM ne-au explicat ca mai intai trebuie finalizat proiectul de buget al AFM pe anul 2013, apoi proiectul se trimite la Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice, iar de acolo ajunge la Guvern. La randul sau, Executivul este cel care va aproba bugetul pe anul 2013 al Ministerului Mediului si al structurilor sale subordonate, inclusiv al AFM.
In anul 2012, peste 7000 de cladiri din Romania au beneficiat de facilitatile programului "Casa Verde".
Potrivit datelor oferite de Administratia Fondului pentru Mediu la solicitarea Green Report, in anul 2012 programul a avut 6987 de beneficiari persoane fizice si 60 de beneficiari persoane juridice.
Beneficiarii persoane juridice au fost primariile, unitatile de invatamant si institutiile de cult.
Suma repartizata pentru "Casa Verde", de-a lungul anului 2012, a totalizat 110.000 mii lei.
In anul 2012 s-a alocat un buget de 90.000 mii lei, acest buget fiind suplimentat prin rectificarea bugetara din 4 octombrie 2012 cu suma de 20.000 mii lei, ajungandu-se la o alocare totala de 110.000 mii lei", ne-a precizat vicepresedintele AFM, Claudiu Preoteasa.
Pentru anul 2011, suma totala alocata programului Casa Verde a reprezentat 100.000 mii lei.
Scopul acestui program este imbunatatirea calitatii aerului, apei si solului prin reducerea gradului de poluare cauzata de arderea lemnului si a combustibililor fosili. Acestia sunt utilizati, in mod traditional, la producerea energiei termice folosite pentru incalzire si pentru obtinerea de apa calda menajera.
Programul Casa Verde faciliteaza inlocuirea sistemelor poluante cu instalatii nepoluante. In cazul persoanelor fizice, programul consta in acordarea unor sume fixe nerambursabile, din bugetul Fondului pentru mediu, in functie de tipul instalatiei:
- pana la 6.000 lei pentru instalarea panourilor solare;
- pana la 8.000 lei pentru instalarea pompelor de caldura;
-
pana la 6.000 lei pentru instalatii de producere a energiei termice pe baza de peleti, brichete, tocatura lemnoasa, precum si orice fel de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.
-
Evident, aceste subventii nu acopera integral costul unui "sistem energetic verde", dar reprezinta un ajutor pentru un proprietar care doreste sa-si reduca factura de combustibil si sa respire mai putin fum. Un fost ministru al Mediului, Laszlo Borbely, estima costul mediu al unui sistem energetic bazat pe surse regenerabile, pentru o locuinta individuala, la circa 4000 de euro.
In fiecare an, aprobarea bugetului AFM s-a produs cu intarziere, mult dupa inceperea anului, iar depunerea dosarelor in programul "Casa Verde" s-a putut realiza abia dupa aprobarea acestui buget. Pe de alta parte, potrivit ghidului de finantare, proprietarii de locuinte isi pot deconta cheltuielile abia dupa receptionarea lucrarilor.
Asa se face ca, in a doua jumatate a anului 2012, inca se decontau lucrari incepute in anii 2010 si 2011. In anul 2010, programul Casa Verde a avut peste 18.000 de cereri de finantare, iar in anul 2011, au fost depuse circa 24.000 de dosare.
Prin intermediul doamnei Carmen Chicu Sef Birou Relatii Publice si Internationale in cadrul Ministerul Mediului si Padurilor am primit din partea Administratiei Fondului de Mediu un punct de vedere oficial referitor la Programul Casa Verde.
Programul Casa Verde are in acest moment intarzieri de plati pentru instalatiile executate. Cum va fi rezolvata aceasta problema?
Administratia Fondului pentru Mediu efectueaza plati pentru cererile de tragere aprobate in vederea decontarii, aferente Programului "Casa Verde" – persoane fizice, in functie de programarile stabilite decadal la trezoreria statului, unde institutia are deschis contul de disponibil.
Aveti in vedere o noua sesiune de depuneri pentru persoanele fizice in acest an?
In prezent, Administratia Fondului pentru Mediu nu are prevazuta lansarea unei sesiuni de finantare pentru Programul privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire ("Casa Verde") – persoane fizice.
Considerati ca ar trebui introduse si criterii tehnice legate de calitatea produselor pentru a impiedica folosirea echipamentelor de proasta calitate?
In ceea ce priveste achizitionarea sistemelor de incalzire, Administratia Fondului pentru Mediu nu poate impiedica folosirea echipamentelor de o calitate inferioara, intrucat, asa cum este mentionat si in ghidul de finantare a Programului, fiecare beneficiar – persoana fizica isi poate alege orice societate care produce si/sau comercializeaza sisteme de incalzire.
Vor fi fonduri pentru continuarea programului Casa Verde si in 2013?
Pentru anul 2013, Administratia Fondului pentru Mediu are in vedere continuarea rogramului "Casa Verde" si va propune un buget destinat programului, care va fi aprobat prin hotarare de guvern.
Doriti sa implementati si ale programe destinate energiilor regenerabile?
Administratia Fondului pentru Mediu doreste sa continue implementarea si finantarea proiectelor destinate energiilor regenerabile desfasurate in anii anteriori.
Sursa: infoest.ro
Cum ma inscriu in Casa Verde?
Documente/acte necesare pentru inscrierea in Programul Casa Verde:
(nota: acest ghid se adreseaza celor care doresc panouri solare prin programul casa verde)
- actul de identitate, in copie
- actul de proprietate, contractul de concesiune ori contractul de locatiune, dupa caz, a imobilului sau a unitatii de proprietate individuala, in copie legalizata
- actul autentificat de notarul public, prin care proprietarul concedent sau proprietarul locator, isi exprima acordul privind efectuarea lucrarilor de instalare a sistemului, daca este cazul
- documentul care atesta o situatie particulara: casatorie, desfacere casatorie, schimbare nume si/sau prenume etc., daca este cazul, in copie
- copie certificat casatorie legalizat (unde e cazul)
- acordul scris si legalizat al tuturor proprietarilor din actul de proprietate (unde e cazul)
- copie act deces legalizat (in cazul nedeschiderii succesiunii) si acordul scris si legalizat al mostenitorilor legali (unde e cazul)
- copie act divort legalizat (unde e cazul)
- planul casei
- proiect general instalatie incalzire
- poze relevante acoperis spre sud si poze camera tehnica (centrala)
- plata anticipata integral a 10% din valoarea totala de pana la 27.777 lei sau plata anticipata integral a ceea ce depaseste 25.000 lei noi – subventia de la stat
Nu sunt eligibile si va plati integral proprietarul:
- legarea boilerului la centrala (tevi, fitinguri)
- legarea boilerului la calorifere si/sau pardoseala
- orice material marunt sau cheltuiala ascunsa generata de neconcordanta intre proiect si constatarea la fata locului
Cheltuieli eligibile:
- panouri solare
- boiler
- automatizare
- pompa recirculare plus vase expansiune
- manopera
- punere in functiune
- material marunt panouri-boiler tur-retur (tevi, fitinguri, izolatie)
- cheltuieli indirecte (transport, cazare echipa montaj)
Atentie:
Orice neconcordanta intre situatia prezentata si cea reala va aduce cu sine respingerea cererii solicitantului.
Unde depun aceste acte?
La unul (si numai unul!) dintre instalatorii validati sa monteze panouri solare.
Unde gasesc lista instalatorilor validati sa monteze panouri solare?
Pe acest site, imediat ce aceasta lista va fi publicata de catre Administratia Fondului de Mediu si Ministerul Mediului
sursa: http://www.greenseiro.ro
5 motive pentru care puteti deveni PARTENER Add-Energy Renewable Romania
Pentru a deveni PARTENER ADD ENERGY ,accesati sectiunea
Pentru mai multe detalii accesati sectiunea