OCDE: Aerul poluat costă 3.600 miliarde $ şi ucide 3,5 milioane de oameni anual
Cu ocazia Forumului Internaţional de la Leipzig, Germania, Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a prezentat un studiu alarmant, potrivit căruia poluarea aerului, în mediul urban, costă 3.600 miliarde dolari (aproximativ 2.600 miliarde euro) şi ucide 3,500 milioane de oameni, anual, în ţările industrializate.
Costul anual al poluării aerului în mediul urban se ridică la 3.600 miliarde dolari. În cele 34 de ţări membre ale OCDE, costul poluării atinge 1.700 $, sumă la care se adaugă 500 miliarde $ pentru China şi 500 miliarde $ pentru India, iar dacă guvernele ţărilor din întreaga lume nu vor lua măsuri, costurile vor fi din ce în ce mai mari”, se arată în raport.
Potrivit OCDE, morţile premature cauzate de poluarea aerului se ridică, anual, la 3,500 milioane, iar tendinţa este de creştere. În ţările membre OCDE, transportul rutier este responsabil din jumătate din costurile legate de poluare.
Organizaţia reaminteşte că vehiculele diesel produc cele mai nocive emisii şi critică politicile care favorizează acest tip de transport.
Din punctul de vedere al protecţiei mediului, nimic nu justifică să taxezi mai puţin dieselul decât benzina. Eliminarea stimulentelor fiscale pentru diesel ar putea să reducă efectele poluării permiţând, inclusiv, micşorarea efectelor schimbărilor climatice”, a explicat Angel Gurria, secretarul general al OCDE.
Rezultatele raportului sunt mai mult decât îngrijorătoare în privinţa costurilor din ce în ce mai ridicate cu tratarea bolilor cauzate de poluarea aerului, a subliniat Gurria.
Estimăm că în cele 34 de ţări membre ale OCDE, costurile cu bolile şi morţile premature sunt în creştere cu 10% în intervalul 2005-2010 ajungând în 2010 la 1,7 trilioane dolari. Este o cifră alarmantă. În Germania, de exemplu, costurile poluării aerului se ridică la 150 miliarde dolari în 2010, echivalentul a jumătate din cheltuielile totale din sănătate la nivel guvernamental”, a mai spus Gurria.
Decesele premature cauzate, la nivel global, de poluarea aerului în perioada 2005-2010
sursa: green-report.ro