Infografic: Progresul țărilor europene în sectorul energiei regenerabile
Adevărata situație a statelor europene privind progresele făcute în atingerea obiectivelor UE. Foto via trueactivist.com
Când vine vorba de energia regenerabilă, pentru cea mai mare parte a lumii, Europa pare să fie exemplul cel mai bun al politicilor responsabile. Spre deosebire de Statele Unite ale Americii, axate în principal pe combustibili fosili, Europa a făcut progrese în dezvoltarea surselor alternative de energie. Acest lucru se datorează poziției geografice, dar și nivelului ridicat de interes pentru mediu, susțin experții.
În timp ce China și India continuă să sufere din cauza poluării, Europa devine din ce în ce mai mult continentul verde al lumii, teritoriu care pare să ia în serios politicile de mediu, cum ar fi sistemul de comercializare a emisiilor. Cel puțin aceasta este percepția generală, scrie Oil Price.
În realitate, situația este mult mai nuanțată, și reflectă dificultatea trecerii de la combustibilii fosili la energia regenerabilă. Provocările cu care se confruntă sursele regenerabile de energie, chiar și în Europa ecologică, sugerează ca ar putea dura zeci de ani sau poate chiar un secol până când sursele regenerabile de energie vor elimina complet combustibilii fosili.
Cel mai recent infografic oferit de UE, care detaliază progresele înregistrate de țările europene față de obiectivele lor modeste de energie regenerabilă pentru 2020, ilustrează tocmai această dificultate.
Europa a stabilit un obiectiv cunoscut sub numele de 20-20-20 prin care urmărește trei obiective-cheie pentru statele membre, până în 2020:
În primul rând, UE ar reduce cu 20 la sută emisiile de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990;
În al doilea rând, consumul de energie din UE ar fi compus din 20 la sută energie regenerabilă până în 2020;
Și în al treilea, UE ar vedea o îmbunătățire de 20 la sută a eficienței energetice, până în 2020.
La momentul actual, doar aproximativ jumătate din țările UE au atins în mod clar obiectivele (stabilite pentru 2013) de generare a energiei din surse regenerabile.
Printre statele membre care nu au reușit acest lucru se numără Marea Britanie, Franța și Spania. Mai mult, este de așteptat ca majoritatea principalelor țări europene să nu își atingă, la timp, obiectivele stabilite pentru 2020. Lista țărilor include Germania, Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, și Țările de Jos, printre altele
Infografic cu progresul fiecărei țări membre ale UE în atingerea obiectivelor de energie regenerabilă. Imagine via nasdaq.com
Motivele pentru care statele membre ale UE nu reușesc să își îndeplinească angajamentele de energie din surse regenerabile par să țină în principal de costul ridicat al surselor regenerabile de energie în unele zone, și de birocrație și tăierea stimulentelor, în altele.
Pe lângă acestea, susțin experții, există doi factori care au împiedicat în mod semnificativ obiectivele: lipsa unor sancțiuni serioase și criza euro.
În momentul în care UE a stabilit obiectivele pentru energia regenerabilă, organizația nu a reușit să adopte un set semnificativ de sancțiuni pentru țările care nu reușesc să facă progrese în sectorul energiei regenerabile.
Ca urmare, multe țări europene au început strategia cu intenții bune, dar nu au reușit să impună schimbări dure, care ar fi dus la progrese semnificative în obiectivele lor naționale.
Acum, Europa se află, de fapt, în spatele multor regiuni ale lumii în ceea ce privește obiectivele de energie regenerabilă. În 2014, investițiile în energii regenerabile din India au crescut cu 14 la sută, iar nivelul de investiții din SUA a crescut cu 8 la sută.
În schimb, investițiile în energii regenerabile din Europa au crescut cu doar 1 la sută. Experții susțin că Europa nu investește în același ritm ca și SUA, Japonia, și China, și nu este clar momentul în care aceasta va începe să investească serios în energii regenerabile.
sursa: solar-magazin.ro