Frunza artificială, o sursă personalizată de energie regenerabilă
Gândiţi-vă la casa voastră ca la o staţie de benzină cu alimentare proprie. Acesta este modul în care profesorul Daniel Nocera explică puterea noului dispozitiv creat de el – o frunză artificială care utilizează energia solară şi apa pentru a face combustibil.
“Asta înseamnă cercetarea făcută de noi, am folosit doar lumina soarelui şi apa”, a spus Nocera intr-un documentar recent pentru GE Focus Forward.
Celulele de combustie cu hidrogen sunt una dintre cele mai promiţătoare progrese în domeniul energiei regenerabile, deoarece nu degajă gaze cu efect de seră şi emit doar vapori de apă. Însă, ele nu au fost adoptate uşor pentru un motiv simplu: chiar dacă molecula pe bază de hidrogen este de cea mai abundentă în sistemul nostru solar, ea este foarte dificil de izolat. Cea mai comună metodă este de a recolta hidrogenul din combustibili fosili, ceea ce a făcut greu de imaginat utilizarea celulelor ca o sursă curată de energie regenerabilă.
Frunza artificială este în curs de dezvoltate pentru a rezolva această problemă. Deşi numele evocă o imagine a unui dispozitiv care arată asemeni frunzelor care se găsesc în natură, frunza artificială este numită pentru funcţia ei, nu pentru formă. Fabricată din silicon şi metal, aceasta reţine apa şi, cu ajutorul lumii soarelui, o converteşte în hidrogen şi oxigen. Dar, chiar dacă aceasta nu arata ca o frunză, oamenii de ştiinţă au folosit indicii de la procesul natural de fotosinteză în crearea dispozitivului.
Cea mai recentă avansare în acest domeniu implică o privire mai atentă la ceea ce se întâmplă în fotosinteza naturală, atunci când plantele oxidează apa.
“Iniţial, frunza noastră artificială nu funcţiona foarte bine, şi studiile noastre au indicat că pasul în care o reacţie chimică rapidă a trebuit să interacţioneze cu o reacţie chimică lentă, nu s-a dovedit eficient”, precizează profesorul universitar de Chimie Thomas Moore. “Cea rapidă este pasul în care energia luminoasă este convertită în energie chimică, iar cea lentă este etapa în care energia chimică este utilizată pentru a transforma apa în elementele sale – hidrogen şi oxigen.”
Pentru a rezolva această problemă, cercetătorii au căutat indici în natură şi au constatat că natura a folosit un pas intermediar. Aceasta a implicat un releu, o cale esenţială pentru ca electronii să se mute. Cercetătorii au descoperit că utilizarea acestui releu a fost împărțit în mod egal între pasul rapid şi pasul lent, permiţând ca ambii paşi să fie prelucraţi în mod eficient.
Ei au avut apoi posibilitatea de a proiecta un releu artificial şi au analizat funcţia lui folosind tehnici imagistice avansate pentru a vedea modul în care materia şi energia au interacţionat. Înelegerea acestor procese complexe le-a permis acestora să dezvolte o frunză artificială funcţională şi optimizată.
“Sunt sigur că lumea va fi folosi energia personalizată în viitor”, spune Nocera. “Singura mea întrebare este, cât de mult şi-o doreşte?”
sursa: solar-magazin.ro
5 motive pentru care puteti deveni PARTENER Add-Energy Renewable Romania