CASA VERDE 2016 Noutati despre programul guvernamental
Programul Casa Verde 2016
Dispozitia presedintelui Administratiei Fondului pentru Mediu, nr. 483. din 27.09.2016 privind deschiderea sesiunii in cadrul Programului privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire, beneficiari persoane fizice.
Se aproba organizarea sesiunii de depunere a dosarelor de finantare, in cadrul programului CASA VERDE 2016 privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire, beneficiari persoane fizice, in perioada 10 – 24 octombrie 2016.
Persoanele juridice pot depune dosarele de finantare pentru programul CASA VERDE 2016 in intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.
O institutie solicitanta poate depune, in cadrul unei sesiuni de finantare, o singura cerere de finantare. Unitatile administrativ-teritoriale/Institutiile publice/Unitatile de cult pot solicita finantare pentru mai multe imobile/obiective in cadrul aceleiasi cereri de finantare.
Daca esti persoana juridica citeste ghidul complet aici: Intrebari frecvente persoane juridice
ANEXA 2 – CERERE de finantare nerambursabila
ANEXA 3 – DECLARATIE pe propria raspundere
Ce bani pot primi prin programul Casa Verde 2016 ?
Prin program se finanteaza urmatoarele sisteme de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, inclusiv cele destinate inlocuirii sau completarii sistemelor clasice de incalzire:
a) instalarea de panouri solare;
b) instalarea de pompe de caldura
Echipamentele finantate pentru populatie prin Casa Verde sunt panourile solare si pompele de caldura, cunatumul finantarii nerambursabile prin AFM fiind in functie de tipul instalatiei, astfel:
– pana la 3.000 lei, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate;
– pana la 6.000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate;
– pana la 8.000 lei, pentru instalarea pompelor de caldura, exclusiv pompele de căldură aer-aer.
Ce pasi trebuie urmati ca sa fiu sigur ca voi primi finantare si imi voi instala sistemul de economisire dorit ?
Pasul 1 – Depunerea dosarului de finantare la agentia teritoriala de protectia mediului
Pasul 2 – Urmarirea site-ului AFM pentru decizia de acceptare in Program
Pasul 3 – Semnarea contractului de finantare cu Administratia Fondului pentru Mediu
Pasul 4 – Demararea lucrarilor
Pasul 5 – Depunerea cererii de decontare a lucrarilor in termen de maximum 12 luni de la data semnarii contractului de finantare.
Ce acte am nevoie pentru Dosarul de Finantare ?
- Cerere de finantare nerambursabila, conform anexei nr. 2 la prezentul ghid, completata prin tehnoredactare computerizata si semnata de solicitant, in original;
- Decizia emisa de catre autoritatea tutelara competenta teritorial, in copie legalizata, in cazul persoanei puse sub interdictie sau al persoanei asupra careia a fost instituita curatela sau tutela potrivit prevederilor legale in vigoare, din care sa rezulte ca tutorele ori curatorul este expres mandatat sa actioneze si sa incheie acte juridice in cadrul programului, in numele, pe seama si in interesul persoanei ocrotite;
- Declaratie pe propria raspundere a solicitantului, conform anexei nr. 3 la prezentul ghid, completata si semnata de catre solicitant, in original;
- Actul de identitate al solicitantului, in copie;
- Actul de identitate al persoanei tutorelui sau curatorului, daca este cazul, in copie;
- Extras de carte funciara pentru informare nu mai vechi de 30 de zile, valabil la data depunerii cererii de finantare, care sa ateste dreptul de proprietate/coproprietate al solicitantului asupra imobilului-teren și imobilului-constructie pe care se implementeaza sistemul de incalzire, in original, pentru solicitantii care detin individual un imobil;
- Documentul eliberat de autoritatea publica locala, care atesta adresa imobilului, in situatia in care adresa de implementare din cererea de finantare difera de cea din extrasul de carte funciara, in original;
- Copia cartii funciare si extras de carte funciara individuala; pentru proprietati comune, pot fi maximum doua unitati individuale trecute pe aceeasi carte funciara, care adunate trebuie sa fie egale cu 1 (un) intreg;
- Pentru imobilelele detinute in coproprietate se va depune o declaratie notariala, semnata de toti coproprietarii, din care sa reiasa ca pentru imobilul respectiv se va depune o singura cerere de finantare, precum si persoana solicitanta, in original;
- Certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente de pe raza carora isi are domiciliul solicitantul, in original;
- In cazul in care domiciliul solicitantului este diferit de locul de implementare se va depune si certificat de atestare fiscala privind plata obligatiilor la bugetul local, emis pe numele solicitantului, valabil la data depunerii dosarului de finantare, eliberat de catre organele competente de pe raza teritoriala unde va fi implementat proiectul, in original;
- Certificat de atestare fiscala privind obligatiile de plata catre bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de catre organul teritorial de specialitate al Ministerului Finantelor Publice, in termen de valabilitate la data depunerii dosarului de finantare, in original;
- Certificat de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de catre organul teritorial de specialitate al Ministerului Afacerilor Interne, in termen de valabilitate la data depunerii dosarului de acceptare, in original sau copie legalizata;
- Adeverinta privind existenta contului bancar al solicitantului finantarii, emisa de o banca comerciala, sau extras de cont.
Cine poate aplica pentru programul Casa Verde 2016 ?
Este considerat eligibil solicitantul care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:
- este persoana fizica si are domiciliul pe teritoriul Romaniei;
- este proprietar/coproprietar al imobilului-teren și al imobilului-constructie pe care se implementeaza sistemul de incalzire pentru care se solicita finantare; imobilele nu trebuie sa faca obiectul unui litigiu in curs de solutionare la instantele judecatoresti, vreunei revendicari potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauza de utilitate publica;
- nu are obligatii restante la bugetul de stat, bugetul/bugetele local/locale, conform legislatiei nationale in vigoare;
- in activitatea desfasurata anterior inceperii proiectului nu a fost condamnat pentru infracțiuni impotriva mediului, prin hotarare judecatoreasca definitiva;
- nu a mai primit finanțare in cadrul aceluiași program pentru același imobil in sesiunile derulate anterior
Ghidurile de finantare au fost publicate in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Ordinul Nr. 1817 si Ordinul Nr. 1818 ale Ministrului Mediului, Apelor si Padurilor.
Mai multe detalii aici:
http://www.afm.ro/casa_verde.php
http://www.afm.ro/casa_verde_intrebari_frecvente_pf.php
sursa: trust-expert