“Casa din clickuri”: Cum arata casa de vis a 2 milioane de oameni
Un experiment inedit realizat in Suedia reuneste intr-o singura casa preferintele a 2 milioane de oameni, aproximativ 20% din populatia tarii.
Proiectul "Casa din clickuri" a fost realizat pe baza accesarilor facute de suedezi pe un popular site imobiliar, Hemnet. Arhitectii au creat casa de vis a suedezilor din punct de vedere statistic in doua faze.
In urma analizei a 200 de milioane de clickuri si a 86.000 de proprietati scoase la vanzare intre ianuarie si octombrie 2014, au fost determinate, in medie, proprietatile masurabile ale casei pe care si-o doresc utilizatorii, precum suprafata, pretul, numarul incaperilor etc.
Datele statistice au fost transpuse intr-o casa tip container de 120 de metri patrati, cu trei dormitoare si doua bai.
Intentia arhitectilor a fost de a combina aceste date cu doua tipuri emblematice de case suedeze, fiecare cu stilul ei distinct: casa container creata dupa principiile functionalismului si casa traditionala suedeza din lemn vopsit in rosu, a explicat Bolle Tham, care a fost implicat in proiect, potrivit Quartz.
Rezultatul, o constructie spatioasa si luminoasa, eficienta din punct de vedere energetic, vopsita in rosu, s-a nascut, asadar, din imbinarea istoriei si traditiei cu modernismul si progresul.
De asemenea, interiorul a fost creat in urma analizarii celor mai vizitate proprietati pe o perioada de sase saptamani.
Oamenilor le plac bucatariile deschise, semineele, peretii simpli, parchetul din lemn, blaturile din granit, dulapurile albe si canapele gri. Se remarca impunerea bucatariei ca principal spatiu de socializare.
"Casa din clickuri" ar urma sa ajunga pe piata pana in 2016.
In ceea ce priveste reactiile, "o multime de oameni o iubesc, altora nu le place prea mult, insa nu lasa pe nimeni indiferent", sustine purtatorul de cuvant al Hemnet, Staffan Tell, citat de TheLocal.se.
Pretul este estimat la 2,8 milioane de coroane (334.000 de dolari), suma care, desi nu este accesibila pentru toata lumea, face casa "un vis realist pentru multi oameni", mai spune Tell.
In orice caz, "casa din clickuri" ofera o perspectiva interesanta cu privire la modul in care oamenii isi doresc in prezent sa traiasca.
Sursa foto: Tham & Videgard Arkitekter
sursa: http://www.ziare.com